sta in puterea noastra!

.... sa nu lasam un om bun atunci cand are mai multa nevoie!
un om care prin forta a reusit tot ce si-a propus, un exemplu...
tot ce vreti sa stiti despre cazul Ioanei gasiti aici!

http://ioanapirvu.wordpress.com/

sa nu ramanem indiferenti!!!

noul plan: shopping moca!

intre timp: turnura de aprox. 128.35' in viata mea.... detalii alta data...intre timp, va rog, votati cu incredere!
http://www.miniprix.ro/uploads/game/original/14c65659e77bb5cb4457756535f015e5c5443216.jpg
sau
http://www.miniprix.ro/ro/dress-up/details/82/craciun-liliana-ionelia

mercic!

tot din capitolul planuri...

Big day today! prima zi dintr-un lung sir in care chiar sper ca voi reusi sa duc la bun sfarsit un plan vechi de ani de zile! incerc sa nu ma gandesc la esec, sperind ca astfel imi voi reduce sansele sa nu izbutesc! TREBUIE! e mult prea important pentru a mai da inapoi! prea multe depind de cat de puternica ma voi dovedi a fi! cred ca voi fi nevoita sa imi demonstrez mai multe decat mi-am imaginat initial! vointa, tarie de caracter, chiar curaj!

nu pot decat sa-mi urez "bafta!"

primul pe 2009

este incredibil cum majoritate crede ca datorita unei simple conventii totul se va schimba....ca o data cu trecerea in 2009 vom avea puterea de a izbutii in tot ce am esuat in 2008, ca vom capata brusc puteri nebanuite sa transformam griul in alb, roz... no way! zecile de promisiuni anuale se vor prabusi o data cu scurgerea timpului si vom constata ca schimbarea nu sta intr-o data ci in noi! cred ca unora dintre noi ne e si teama de asumarea unor asemenea responsabilitati...poate asa se explica si numarul mare de suiciduri din prima zi a lui ianuarie si, de altfel, a fiecarei zi de luni! :)) parca prea emo, nu?...dur, dar adevarat!

oricat de pregatita credeam ca sunt sa indur tot ce mi s-ar putea intampla, imi dau seama ca "mai e mult pana departe"! ordinea in prioritati pe care mi-am promis ca o voi face se amana considerabil si inca imi irosesc timp si energie alergand dupa himere! oricum sunt incurabila: imi pun sperantele intr-un singur lucru si ma agat cu toata puterea..si nu ma desprind decat dupa ce, impotriva vointei mele, sunt scuturata serios, cu speranta ca ma voi trezi! dar, de departe cel mai grav, mi se pare ca este paranoia... nicio urma de incredere, suspectez tradarea si in cele mai de neimaginat locuri si ma indepartez de orice si oricine convinsa ca in spatele fetelor zambitoare se ascund alte caractere! si ii mai ranesc pe cei care chiar nu merita asta!

fuck them all!

....deci, asta da atitudine de inceput de an!

inca neuitat!

sunt stari care te dor atat de tare ca iti este si teama sa le exprimi in cuvinte.... te lupti cu tine sa le uiti, crezand naiv ca asa vor disparea... nicio sansa! te bantuie penibilul si numai gandul te face sa rosesti! si descoperi cu fiecare ocazie ca inca mai esti capabila sa traiesti o intreaga paleta de emotii pentru unul si acelasi moment: jena, nervi, disperare, confuzie! speri ca timpul sa vindece ranile dar pe masura ce se scurg mai multe secunde, minute, ore, zile, saptamani, luni, totul se acutizeaza!

confused....

caut de cateva zile definitia unei stari.... starea de dor cu acel "nu-stiu-ce"! teoretic nu cred ca o voi gasi vreodata pentru ca... pentru ca imi lipseste acel "ceva" pe care nu l-am avut niciodata... tot cautand ma afund si mai tare intr-o stare de confuzie generala, ceatza... cum e posibil sa-mi fie dor, cand eu nici nu l-am avut? dar resimt un gol..... imens... ceva s-a schimbat fara ca de fapt sa intervina nimic... asta probabil genereaza starea de rau in care ma complac... tot simt ca nu-mi ating scopul pentru ca inca nu mi-am clarificat mijloacele, ca inca nu am cautat suficient solutii pertinente, ca ma ascund, chiar si de mine... simt ca undeva, acolo, sta raspunsul, dar am ochii acoperiti de lucruri marunte, pe care le las sa ma distraga... efectiv simt ca ma distrug, ca merg in deriva si nimeni nu are puterea sa ma salveze... cel mai dureros e ca nu las pe nimeni sa ma salveze! as mintii sa spun ca oamenii pe care ma bazez nu au incercat! au facut mai mult decat ma asteptam vreodata sa faca cineva pentru mine! si stiind astea, le iert metodele, desi majoritatea lor ma ranesc! recunosc ca nu merit atentia lor!

tendinta masochista... gen!

what the fuck???

i se pare extrem de "funny"? sau e doar modul unora de a se simtii impliniti? fuck offffffffffff!!!!

inegalabil....

fara cuvinte inutile, fara gesturi prefacute, fara povara trecutului... locuri noi, oameni noi, senzatii noi... las in grija altora greutatile sutelor de ganduri fara rost, eventualele repercursiuni ale gesturilor negandite... spontan... carpe diem!!! poate pentru prima oara, dar cu siguranta nu si pentru ultima! imi promit! 

urasc!!!!

urasc atat de multa lume!!! daca as incerca sa fac un top, cu siguranta nu as izbutii, nici nu-mi pot da seama cine ar trebuii sa fie pe primele pozitii!!!

sweet about me! nothing sweet about me!!!

world is a better place when u're upside down!... de fapt, as putea sa adaug, iti pasa atat de putin de " toata lumea" incat e improbabil sa nu observi doar partea superficiala, fara sa te mai deranjezi sa aprofundezi.... banalitati, nu?

tot ce poate fi mai trist....

e trist sa vezi durerea celorlalti... este incredibil de trist... automat, din dramul acela de egoism inascut ai loc sa te bucuri ca nu esti tu acolo, ca nu esti tu nevoita sa treci prin tot ce poate fi mai urat, si te limitezi doar in a te asigura ca faci tot ce e omeneste posibil ca sa usurezi povara, durerea... incerci sa aduci o infima speranta, o mica raza de bucurie, in incercarea de a alina, de a consola, dar intodeauna ai impresia ca puteai face mai mult, si te simti neimplinita, neputincioasa, cu mainile legate...
mult prea trist pentru a putea fi tolerat de un om....

get a life!!!

suna destul de dur spusa de un om alaturi de care ai refuzat sa-ti vezi viata pe viitor! inca putin si chiar voi reusii sa ma bucur! inca putin mai mult de fapt! inca putin si probabil voi intelege de ce ceea ce ar fi trebuit sa ma bucure, ceea ce se incadra in intr-o traiectorie realista, nu ma mai multumeste! egoism in stare pura!

helpless

oribil.... asta e cea mai potrivita descriere pentru o stare de fapt.... cea in care trebuie sa aduni tot ce ai mai bun in tine si sa te prefaci... sa ajungi pana acolo unde nu mai stii in fata cui te deghizezi, pe cine incerci sa minti si cine nu trebuie sa te vada sub nicio forma asa cum esti de fapt... dezgolit! privesti in urma si incerci sa te regasesti...dar constati cu regret ca nu te mai poti infrunta, ca nu mai stii de unde ai plecat si mai ales unde ai visat sa ajungi! confunzi adevarul cu minciuna, si nimeni sau nimic din ce te ajuta inainte sa gasesti calea cea dreapta nu mai are puterea sa te indrume...

just a fool to belive i'm everything he needs..

doua realitati paralele...

granitele corectitudinii

cand iti dai seama ca balanta e dreapta? cand iti dai seama ca ai achitat tot ce aveai restant? te obisnuiesti cu ideea ca totul are si revers, accepti cu demnitate fiecare lovitura in speranta ca in curand natura isi va arata o noua fata! nicio lovitura nu te mai poate ingenunchea! stii ca le meriti! si mai ramane sa astepti ziua "z" cand balanta se va inclina in favoarea ta!

revolta....

... tendinta de a te razvratii, de a te razbuna, de a da fiecaruia ceea ce merita... imaginatia o ia razna... spirit justitiar...
o alegere dificila: drumul simplu in care ai simtii cum te eliberezi... si drumul dificil, te abtii si salvezi aparentele, totul de dragul unei imagini superficiale... oh, cata putere e necesara sa poti disimula adevarul! sa te poti integra intr-o masa de oameni aparent normali! de fapt, banali!

maybe next time!

atunci cand totul se duce ... naibii, atunci cand nu mai vezi nicio solutie, atunci cand ai certitudinea esecului, de abia atunci poti spune cu adevarat ca ai pierdut.... de fapt, nu numai ca ai acceptat ca ai pierdut, ci ca te-ai obisnuit sa pierzi!

chiar exista acel "ceva" ce te mentine si te calauzeste? e normal ca o voce pe care n-o poti controla sa-ti sopteasca incontinuu "maybe next time!"? indiferent ce faci sa auzi over and over again acelasi text??? sa simti ca te bantuie? sa fie subcontientul care s-a saturat sa tot dea rateuri... sau doar o amagire.... cuiva, acolo, departe, ii place sa se joace cu nenumarate perechi de nervi!

gustul dulce al iertarii...

cauti, astepti, iti pui mii de intrebari, ceri opinii si .... inca ai dubii! si in tot timpul asta te macini, simti cat gresesti si realizezi cu fiecare ocazie cat te costa scurtul timp in care ai decis sa uiti de tine, de tot ce credeai si tot ce erai! iti creezi in mintea deja obosita de prea multe regrete, nenumarate scenarii, cu si mai multe deznodaminte, si nicio clipa nu poti indraznii sa speri ca vei reusi sa iti repari erorile...simti cum sentimentul de vinovatie, de minciuna te opreste sa respiri!putin cate putin! cu tot curajul din tine, curaj nebanuit, iti iei inima in dinti si faci pasul!... si ... ce usurare! ce senzatie incomparabila de libertate! poti incepe din nou sa simti o mare parte din tot ce ai ignorat, prea ocupat sa gasesti calea cea mai sigura si mai putin dureroasa! cat de greu e sa iti gasesti curajul de a merge pana la capat?

inconstienta...

cat de mult dor momentele de revelatie! cele in care realizezi cat de mult ai gresit in trecut! si cat de dure sunt urmarile! ajungi in situatia in care esti pus in fata faptului implinit si nu mai poti schimba nimic!!! oricat de mult te-ai stradui!
din pacate, dramul ala de inconstienta care te-a adus in situatia nefasta isi face inca efectul: realizezi ce te-a adus in punctul mort al existentei tale, realizezi si ce ar fi trebuit sa faci si totusi.... si totusi continui!
vezi cum usor-usor tot ce iti doresti se indeparteaza, cum tot ce a reprezentat pentru tine "evolutia" are o traiectorie paralela cursului vietii tale, si te vezi nevoit sa accepti cu capul plecat, sa simti cum te injosesti, si incepi sa crezi ca viata iti da exact ce meriti!

nici noi nu ne intelegem.... cum ar putea EI sa ne inteleaga???

pana de curand i-am combatut cu toate fortele pe toti aceia care spuneau ca femeile sunt fapturi pe care nu le intelegi si, mai ales pe care NU TREBUIE sa le intelegi....
dar, orice inceput are si un sfarsit, asa ca..... e imposibil sa intelegi o femeie!!!
si m-am convins de asta exact cand ma astepam mai putin! stiam bine ce am avut, stiam bine de ce am renuntat, stiam bine ce TREBUIE sa aiba, stiam si ce are, dar.... nu a fost de ajuns! intrebarea nu e "ce nu are?" ci "de ce nu e suficient???"
nu are nicio legatura cu notiunile idealului, caci de prea mult timp stiu ca nu exista.... dar!!!
e senzatia de copil mic si rasfatat care isi tortureaza mama sa ii cumpere cea mai colorata si amuzanata jucarie ca mai apoi sa o arunce fara nicio remuscare! (care, by the way, nu am trait-o niciodata!!!)... sa se joace chiar asa de tare copilul din noi cu creierele noastre incat sa ne ravaseasca?

mai bine mai tarziu decat niciodata!

cu stupoare am realizat cat pot fi de dezinteresata... teoria evolutionista reprezenta pentru mine doar putin mai mult decat o lectie de biologie de liceu... pana cand...
pana cand, intamplator.... am avut revelatia..... baza evolutiei umane, demonstrata de altfel cu infinite ocazii, este selectia naturala.... supravietuieste numai cel mai bun, singurul capabil sa se disimuleze si sa se adapteze.... din pacate, nu se aplica numai in natura.... si acum m-am speriat: la o simpla privire in jurul meu, observ ca cei ce izbutesc sunt cei lipsiti de scrupule, de bun simt si de o orice farama de bunatate!!! ei sunt singurii care vor reusii sa duca specia umana mai departe??? sunt inspaimantata de gandul asta!!! la propiu!!!

mii de suflete!!!

oameni cu acelasi gand, mii de oameni cu acelasi scop.....mii de oameni dezlantuiti!
ploaie incredibila si vointa neasteptata.... in sfarsit, Metallica! superb! superb! superb!

gustul amar al ipocriziei!

de ce ne place atat de mult sa pozam in victime? sa ne plangem de rautatea celor din jur, de greutati, de obstacole aparent imposibil de depasit, si de..... mai tot! uitam ca si noi am fost in postura celui ce victimizeaza, am facut greseli ale caror urmari le constientizam si am ales sa ignoram raul pe care il provocam, folosindu-ne de scuze pe care de multe ori nici noi nu le credeam! e simplu ca atunci cand raul facut se intoarce impotriva ta sa blamezi! sa acuzi pe oricine altcineva si sa astepti compasiune, ajutor, intelegere si toleranta! uitam de demnitate si de asumarea responsabilitatii! chiar nu iese fum fara foc! nevinovatia este un basm! in lumea reala, cea pe care trebuie s-o infruntam zi de zi, lucrurile stau altfel! din pacate....

binele exista?

eram destul de convinsa de existenta lui pana cand m-am decis sa-l probez! ma refer la binele facut fara constiinta eventualelor recompensari.... ! concluzia mea: nu exista! probabil sunt malitioasa....nu stiu! dar am tot cautat dovezi si nu am gasit nimic care sa imi confirme ca oamenii sunt capabili de lucruri bune! raul are prea adanc radacinile infipte in constiinta si existenta fiecaruia dintre noi! are vreun rost sa mai caut?

lucruri simple emotionante: surprizele

probabil ca suna a cliseu teverist, dar cu siguranta asa se explica si tendinta romanilor de a include in cotidian tot mai multe americanisme: toate cuvintele pur romanesti si-au pierdut din profunzime si din intensitate odata cu asocierea lor cu media comerciala. cand auzi "surpriza" nu pierzi prea multe clipe incercand sa retraiesti o frantura speciala din trecut ci zambesti jenat cu gandul la "preaiubita zana"... din pacate....!
motto: "nu-ti face sperante si nu vei fi dezamagit!"
pe principiul acesta eu (si cu siguranta nu sunt singura) am incercat sa-mi traiesc o mare parte din viata.... binenteles ca am esuat! conditia umana ne impune, cel putin teoretic, sa avem asteptari, teluri si scopuri cat mai inalte pe baza carora sa evoluam! cel putin asta credeam! dupa mult prea multe esecuri, ajungi sa renunti voluntar la tot ce presupuneai ca inseamna viitorul tau si sa incepi o ingrozitoare etapa: dezgustul si dezinteresul! nimic nu te mai dezamageste, nu te raneste si poti tolera cu mult prea mare usurinta tot ce credeai ca niciodata nu ai putea accepta!
acesta e momentul imprevizibilului! momentul surprizei! intamplator ajungi sa descoperi ca exceptia care confirma regula chiar exista! ajungi independent de vointa ta sa-ti redefinesti notiunile! impactul este si mai mare cand notiunea in cauza este una elementara: binele! o surpriza de acest gen ajunge sa te transforme: simti cum brusc toata aversiunea stransa ia o alta forma! toate deciziile egoiste care te-au condus pe un drum gresit si al caror unic scop era binele personal, asa cum il priveai inainte, isi dezvaluie un nou aspect: binele altora! poate doar dupa un asemenea moment ajungi sa apreciezi, fara prea mult efort din partea ta, binele pe care l-ai facut altora! si toate astea fara niciun regret! si iti ramane emotia...

first day as a blogger

asa cum spune si titlul, aici voi posta numai texte simple, banale, poate chiar plictisitoare, dar care sper sa reflecte viata din viziunea mea.....
mae west...... "Când am de ales între două rele, optez pentru cel pe cel pe care nu l-am mai încercat înainte." ...definitoriu, sper!